vineri, martie 29, 2024
AcasăȘtiriSCRISOARE DESCHISĂ: „Dreptate pentru Theo!”

SCRISOARE DESCHISĂ: „Dreptate pentru Theo!”

SCRISOARE DESCHISĂ

„Dreptate pentru Theo!”

Am decis să trimit aceste rânduri către toți românii pentru că sper în solidaritatea caracteristică nouă, atunci când suntem puși în fața unui evident act de nedreptate. Și pentru că am epuizat practic toate demersurile instituționale posibile pentru a rezolva o „problemă” care nu ar fi trebuit să existe, lovindu-mă de un zid pe care singur, este clar, că nu pot să îl dobor.

Vă scriu despre Theodor Matican sau Theo, așa cum îi spun toți prietenii. Theo este copilul meu, iar eu mi-am dedicat viața pentru el așa cum oricare alt părinte român ar fi făcut-o pentru copilul lui. Pentru ca el să fie la fel cu semenii lui.

Theo este proaspat absolvent al Facultății de Kinetoterapie și Motricitate Specială și student în anul al III-lea la Facultatea de Educație Fizică și Sportivă.

Theo este ciclist. Este multiplu campion național și european. S-a aflat timp de 12 săptămâni pe locul 1 în clasamentul mondial, la categoria lui. A fost de 18 ori pe podumuri internaționale, dintre care 14 la nivel de Cupă Europeană. Anul acesta, s-a clasat pe locul 7 la Cupa Mondială, în luna mai și a obținut două medalii de bronz la campionatele europene din luna iunie.

Theo este deja un nume în ciclismul național și internațional și este susținut permanent de Federația Română de Ciclism, căreia vreau să îi mulțumesc și pe această cale.

Datorită performanțelor lui, comunitatea din care face parte, i-a acordat la numai 23 de ani, titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova”, o calitate cu care se va mândri toată viața.

Poate că toate aceste rezultate nu ar fi ieșite din comun dacă nu v-aș spune că Theo este un tânăr care s-a născut cu dizabilități având un diagnostic grav, Paralizie Cerebrală în forma Diskinetică coreo-atetozica, care este descris prin prezența unor tulburări de coordonare, de statică și dinamică, de mers și echilibru ș.a.

Toate performanțele sale au fost, evident, obținute la concursuri de paraciclism și paralimpice, cu multă, multă muncă, cu determinare, abnegație și perseverență. Theo poate fi un real model pentru alți tineri care sunt in aceeași situație și o dovadă clară că „se poate”!

Motivul pentru care am decis să mă adresez românilor este pentru că vreau ca împreună să îi facem lui Theo dreptate!

Deși îndeplinește toate criteriile pentru a fi nominalizat ca reprezentant al României la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, deși a fost nominalizat în acest sens de Federația Română de Ciclism, Comitetul Național Paralimpic refuză să îl includă pe Theo în delegația sportivilor care vor reprezenta România, iar motivul este halucinant. „Theo nu are dreptul de însoțitor la Jocurile Paralimpice”. Este de la sine înțeles că toate performanțele obținute până în prezent de acest tânăr nu ar fi fost posibile dacă unul dintre membrii familiei nu ar fi fost lângă el la competiții. Handicapul pe care îl are este de tip 1A (handicap grav care necesită asistent personal). Theo nu poate să se îmbrace sau să se încalțe singur. Dar poate să facă performanță și poate să aducă României o medalie de aur la Tokyo. Incredibil? Perfect posibil!

Păienjenișul birocratic ridicat de Comitetul Național Paralimpic în fața lui Theo are doar rațiuni subiective și, din păcate, suportul tacit al Ministerului Tineretului și Sportului și a domnului Ministru Eduard Novak. Despre elementele subiective ale acestei atitudini pot vorbi oricând pentru că le cunosc. Nu vreau insă să umbresc acest mesaj de solidaritate și strigăt de ajutor cu povești urâte și decizii neprincipiale sau incorecte, într-o lume în care implicarea pentru a ajuta ar trebui să fie naturală și în afara oricăror „strategii” conjuncturale.

Succesul persoanelor cu dizabilități reprezintă povești despre curaj, despre muncă, despre determinare, despre voință. Dar și despre o societate sănătoasă, care spijină și susține aceste persoane în lupta lor pentru normalitate.

Theo se pregătește de câțiva ani să participe la Tokyo. Instituțiile statului român vor să îi taie aripile. Unui om, unui român, unui campion! Acesta este motivul pentru care vă chem alături de mine pentru a face dreptate acum cât nu este prea târziu.

Veniți lângă Theo! Să fim împreună cu el la Tokyo!

Sorin MATICAN

în numele lui Theo

                                                                                                       30.06.2021

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments