marți, decembrie 6, 2022
AcasăAdministrațiePoliclinică nouă, cu 14 cabinete medicale, pentru localnicii din Filiași

Policlinică nouă, cu 14 cabinete medicale, pentru localnicii din Filiași

Noua Policlinică din Filiași, construită chiar în curtea Spitalului Filișanilor, este gata! Lucrările au fost finalizate, iar cele 14 cabinete medicale care vor funcționa aici urmează să fie inaugurate în câteva zile.

Investiția, realizată cu fonduri din bugetul local, vine în sprijinul localnicilor, care erau nevoiți să străbată tot orașul, de la spital, la Policlinică. Iar vechea clădire ar putea deveni Cămin pentru persoane cu probleme sociale, după cum dezvăluie primarul orașului Filiași, Costeluș Ilie Gheorghe.

Două clădiri abandonate, situate în curtea Spitalului Filișanilor, din orașul Filiași, au fost transformate de autoritățile locale într-o Policlinică modernă.

Lucrările, finanțate din bugetul local, au presupus alipirea celor două clădiri, reabilitarea și modernizarea lor în totalitate, astfel că, în câteva zile, aici vor funcționa 14 cabinete medicale.

Hotărârea a fost luată pentru că oamenii care veneau la spital erau nevoiți să străbată tot orașul pentru a ajunge apoi la medicul de familie, în vechea Policlinică.

“Clădirea veche, în care funcționa Policlinica, nu mai corespundea cerințelor, devenise insalubră și, în plus, este situată în capătul opus al orașului față de spital. Dacă tot aveam aceste clădiri în curtea spitalului, ne-am gândit că amenajarea policlinici aici este cea mai bună soluție pentru toată lumea.

Lucrările au fost finalizate, vorbim de 14 cabinete medicale moderne și imediat după ce medicii își vor aduce aici aparatura, Policlinica va funcționa. Asta va dura câteva zile”, ne-a declarat Costeluș Ilie Gheorghe, primarul orașului Filiași.

Lucrurile nu vor rămâne așa nici cu vechea clădire, despre care primarul spune ca ar dori să devină Cămin pentru persoane cu probleme sociale sau Cămin pentru Nefamiliști, evident după ce va fi modernizată.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments